Category Archives: Uncategorized

“Era corcite ciupercile, vă zic, și-a murit toți din familie”; “Fierbi boretzi cu linguritză de argent și dacă ie neagră nu ie buni iarunci”; “Avea culaore ca de la sătana de negru și muov și era veninoasă deaia le dau cu piceorul”

O grămadă de astfel de comentarii, care mai de care mai greșit exprimate, mă inundă în social media zilele astea. Majoritatea sunt credințe vechi după care mulți încă se ghidează și care ne păstrează din punct de vedere micologic în Evul Mediu timpuriu dacă nu chiar înainte. Mai marea problemă e când cauzează și victime iar ăsta, din păcate, e destul de des cazul mai ales de când înțelepciunea populară e atât de strămutată datorită ușurinței de dispersie a vieții din ultimii ani. Ce facem cu miturile astea? Cum le abordăm astfel încât să luăm ce e bun din ele și mai ales: Cum le corectăm în mentalul colectiv? Sigur că nu o să rezolve acest scurt articol de blog toate astea dar măcar să le trecem în revistă și să vedem cam pe unde stăm cu toată tărășenia asta folcloric ciupercărească pe care mulți o apără din naționalism precoce sau fervoare tradiționalistă ori nostalgie copilăreaască mai ales că acest status quo despre care vorbim care pornește din inerție socială, de fapt, este doar unul dintre multe alte astfel de situații.

 

De ce NU ne putem baza pe metodele populare despre ciuperci?

 

Sunt false! Scurt și foarte la obiect, de-aia le și zice mituri în general, regulile de cules pe care le folosesc bunicii noștri sunt, în mare parte, false! “Bine c-ai pus tu coada la prună, Urs, cu toate cărțile voastre și numele domnești! Las că nici bunicu’ n-o murit de la ciuperci și-o cules tătă viața!” Sigur că e mai complex și în multe situații specifice, unele dintre informațiile trimise peste generații sunt funcționale și folosibile DAR dacă e să tragi linie, îți explic mai jos cum și de ce dau greș ca reguli general-valabile.

 

Înțelepciunea populară e “strămutată”

 

Majoritatea celor care au învățat să culeagă ciuperci de la bunici nu mai locuiesc în același loc unde au învățat caracteristicile de identificare, locurile, culorile, aspectul șamd prin care știu să identifice speciile pe care le mâncau când erau copii. E atât de mare diferența încât acum mulți locuiesc la mii de km distanță, nu doar în alte areale geografice cu specifice climatice diferite. E foarte posibil ca speciile pe care le-ai învățat de la tataie-n Bucegi, acum că trăiești la câmpie-n Spania să doar arate la fel dar să fie complet altele iar tu să mori o moarte dureroasă și ireversibilă de la identificări greșite. Uneori și doar de la munte la deal apar diferențe considerabile între trăsăturile care însumate pe un exemplar îl fac să fie comestibil, darămite când vorbim de mii de km. 

 

Înțelepciunea populară e folclor

 

Înțelepciunea populară e orală, colectivă și sincretică, deci are caracteristicile alea pe care le-ai învățat despre basm la română așa că mult din ceea ce afli despre ciuperci este profund viciat și de ce a înțeles și adăugat fiecare în telefonul fără fir dar și de cum a transmis informația asta. Cel mai des chiar și în cadrul aceluiași areal sunt păreri împărțite despre culori, gusturi sau nume chiar pentru aceleași specii uneori. Foarte des se întâmplă și extrapolarea unui nume ca umbrelă pentru mai multe specii similare deși radical diferite ca taxonomie (numele de ‘cuci’ pentru Amanita rubescens dar și pentru Macrolepiota procera e un exemplu bun).  La păstrarea caracterului folcloric a mai contribuit din acest punct de vedere și lipsa de formalizare a informației despre ciuperci timp de multă vreme la noi în țară. Activitatea de a consuma din natură a fost una destul de ignorată de societate și nepromovată ca un domeniu prea relevant în viața socială a majorității (urbane) celor care au scris România de când există ca Stat încoace, consecința directă fiind că, desigur în felul ăsta a rămas pentru multă vreme un domeniu ne-cult, ne-explorat și folcloric. 

Poate cel mai relevant exemplu în acest sens este Macrolepiota procera, care, în denumiri populare românești o poți găsi ca: Piciorul Căpriaorei, Parasol, Părăzol, Pălăria Șarpelui, Nană, Purcoi, Curcoi, Sula Calului, Burete, Cuc, Cuc de vară și poate chiar și alte denumiri în funcție de locul unde vorbești despre ea. 

 

Înțelepciunea populară e mistică

 

Miturile despre fierberea ciupercilor cu diverse frunze sau substanțe tămăduitoare, schimbul de culori care pare diavolesc sau binecuvântarea unor alte animale sunt, desigur, doar atât: mituri. De la argint la usturoi, părtunjel, ceapă sau cartof – încă se mai pretinde că unele dintre ele fie se înnegresc dacă e ciuperca toxică, fie scot din ciuperci otrava prin fierberea împreună. Unele mituri spun că dacă ciuperca e consumată de viermi sau alte animale, atunci ar fi consumabilă și de către organismul uman, dar și asta e la fel de fals. Se întâmplă frecvent ca exemplare să fie direct călcate și distruse pentru că își schimbă culoarea dacă le tai/rupi sau manipulezi – o simplă reacție de oxidare, de fapt, dacă li se expune interiorul la oxigen. 

Dacă toxicitatea unor ciuperci este indicată de oxidare și chiar și de prezența unor paraziți care le consumă ori ale unor urme de dințișori pe ele de la șoricei, veverițe ori melci, nici acest fapt nu poate fi extrapolat ca un criteriu solid de diferențiere între ciuperci toxice sau comestibile. Pur și simplu de la specie la specie e uneori adevărat, fals sau chiar mai mult, au valori de adevăr aflate în zona gri, ceea ce mai și permite interpretare ulterioară și complică și mai mult lucrurile. 

 

Înțelepciunea populară nu mai are mecanismele de a se corecta

 

Probabil cea mai importantă trăsătură a regulilor folclorice de a mânca din pădure este tocmai că în comunități agreagate, unite și foarte active intern orice informație vitală e tot timpul supusă analizei, corecției, modificării, reanalizării funcționalității ei. Pentru că nici pe departe comunitățile care au produs aceste cândva foarte funcționale reguli proprii nu mai sunt unite și nu mai au atâta activitate internă, nici uneltele pe care le-au folosit nu mai au aceeași funcționalitate – nu se mai adaptează și corectează din mers în funcție de factorii care le țineau cândva ca fiind valabile și mai ales, care le corectau când caracterul lor colectiv călca strâmb, când pruncu’ lu Nea Ion culegea o ciupercă puțin mai verde și aflau toți din sat că de fapt, alea care-au ieșit anul ăsta probabil sunt altă ciupercă decât cele din alți ani așa că nu-s de mâncat. Frecvent fungii nu fructifică în fiecare an iar la cât de variabilă e vremea, e foarte posibil ca doar bătrânii sau nici ei să nu fi prins fructificări ale unor specii care seamănă cu cele pe care ei le consumă de obicei. E doar un exemplu, dar e unul destul de sugestiv. 

 

Ciupercile nu se corcesc, ploaia nu le-amestecă sporii iar culorile lor nu ne ajută să ne ferim de cele toxice și-atunci CE FACEM TOTUȘI cu înțelepciunea populară când ne hrănim din pădure? Mai e utilă la ceva sau doar ne-ncurcă și ucide pruncii celor mai puțin educați dintre noi? 

Ca fost cântăreț de muzici cu amestec folcloric și ca iubitor de vechi și de tradiție mă bucur tare că am găsit toată viața și utilitate în tot ce-nseamnă folclor, chiar și aici, în lumea periculoasă a ciupercăritului. Pe obiceiurile și pe graiul popular ne putem baza pentru a studia laturi pe care partea cultă nu le cunoaște sau nu le transmite. Cuplat cu partea educată a studiului pădurii, folclorul e basm, misticism și poveste. Folclorul adaugă toată latura visătoare delal care putem porni în studiul și animarea viitorului despre ciuperci și în general despre toate minunile care ne înconjoară. E foarte util să ne verificăm în știință și studiu regulile de identificare și consum, dar e o greșeală să negăm experiența cumulată a oamenilor care au trăit o viață căutând, culegând și înțelegând natura. Ce e important de înțeles e că una nu o exclude pe celalaltă fiindcă nu sunt pe același nivel de deterimnare. Folclorul îl folosim pentru începerea studiului, pentru emoție și frumusețe și pentru dimensiunea mai ludică a activității, iar restul, înainte să băgăm ceva ce ne poate otrăvi în gură, ar fi bine să ne asigurăm și prin studii și o metodă integrată cu tot ce deține lumea despre asta că nu o să ne otravim cu propria mână. Până la urmă, orice studiu și orice fapt informație despre ciuperci care azi e fapt a început cândva în folclor. 

 

Alternativa pe care o predau eu la atelierele mele: Cum să Ciuperci – Metoda URS este din fericire, una care include și folclorul în ecuația micologică. La atelierele și retreat-urile mele vorbim pe larg și despre ce putem și ce NU e cazul sub nicio formă să luăm din folclor ca literă de lege. Până când o să detaliez și asta într-un alt articol înscrie-te pe Anunțătorul de ateliere ca să vii cu mine într-o mega excursie în pădure unde tratăm pe larg și subiectul ăsta. Sigur că dacă ți s-a părut util ce am scris aici mă poți susține printr-o donație pe Revolut @celmaiursit sau un abonament recurent pe Patreon. 

Eu sunt Ursu Dinpăduremâncătorul, Îndelungvorbitorul și Îndubălocuitorul – ciupercuționist, grasfluensăr și trubadurs celebru și până data viitoare te las cu gândul meu preferat:

 

Mai bine murdar de viață decât curat degeaba!

“Bă grasule ceuperci psihodelice nai că să le dau la soacră-mia” e una dintre multele dubioșenii grave pe care le-am primit în mesaje sau comentarii de când fac ce fac despre ciuperci. Există o vastă neînțelegere a lumii fungilor în societatea noastră și o și mai vastă nebuloasă despre ce înseamnă psihedelic, ce face o astfel de substanță și la ce se poate folosi. Dincolo de “psihodelic” suntem obișnuiți că asta e totul despre ciuperci și creier dar dacă te numeri printre cei care cred asta nu poți fi mai departe de adevăr. Hai să-ți zic de ce.

Regnul fungic e o imensă încovrigătură de specii dintre care cunoaștem o vastă minoritate și despre care, de fapt, știm fantastic de puțin față de cât știm despre alte lucruri de pe lumea asta. Din fericire ne orientăm atenția tot mai mult înspre fungozauri și asta, mai ales în ultimii ani, ne-a arătat că avem motive serioase să-i considerăm potențiali aliați în bunăstarea noastră, inclusiv cea neuronală. Pe scurt, se pare că ciupercile sunt bune pentru creier – din mai multe puncte de vedere – iar asta nu e doar poveste de spartologi sau voință ultrahipioată ci tot mai multe studii tot mai complexe o confirmă.

1. Ciupercile ‘clasice’ 

De-a lungul istoriei multe popoare au pretins despre ciuperci că fac o grămadă de lucruri demente. Ajunge să te uiți la câteva specii și înțelegi ușor de ce oamenii le-au considerat unelte de vrăjitoare, extratereștri, magie neagră, trimiți ale diverșilor zei, zei în sine și mai știe ce alte creații, legende sau mituri care mai de care mai dubioase. În opinia mea, marele avantaj psihologic al întregului acest regn izvorăște tocmai de-aici: din complexitatea imensă și stimularea pe care ne-o pune la dispoziție acest domeniu absolut imens. 

Procesul de cunoaștere, învățare și integrare în alimentația zilincă a ciupercilor comestibile este unul plin de surprize nebănuite care deschide un univers vast aflat exact sub nasul nostru și pe care mulți dintre noi îl ignorăm absolut. Consumul gastronomic din spațiile aflate în periurbanul aglomerațiilor în care ne ducem veacul are un efect imens asupra creierelor noastre stresate, rutinizate și hrănite cu mâncare făcută de alții. Conexiunea pe care o dezvoltăm cu mediile din care culegem și pe care, astfel, ni le transformăm în zonă vitală e un aliat perfect împotriva claustrofobiei urbane și dezrădăcinării pe care o trăim ca rotițe-n marele angrenaj capitalist. Decizia repetată de a identifica ceva ce alții consideră letal și asumarea a ceea ce alții consideră risc sunt fatidice împotriva lipsei încrederii în sine mai ales că sunt decizii informate, bazate pe studiu individual, pe observație și prin excelență, pe activități pe care le avem înrădăcinate în ADN-ul nostru din vremuri în care supraviețuirea noastră depindea de ele. Nu în ultimul rând, activitatea fizică pe care o depui în căutarea a ceea ce eu numesc “bucățelele astea magice de proteină, vitamine și minerale”, stimularea vizuală și neuronală pe care o astfel de activiitate le presupune sunt aur curat pentru resetarea săptămânală a sistemului de referință în care ne ducem majoritatea proceselor psihice. Sigur, sunt impresionante și următoarele moduri în care fungii ne ajută creierul dar din punctul meu de vedere, efectele pe care ciupercăritul le are asupra psihologiei noastre sunt cel mai mare bonus pe care ni-l oferă și e motivul pentru care întotdeauna îmi încep atelierele discutând despre acest aspect care, inclusiv în viața mea, este unul decisiv – mie mi-a fost parte integrantă în vindecarea depresiei.

1. Ciupercile psihedelice

Nu am nici o pretenție că în scurtele rânduri din acest articol aș ajunge măcar la o fracțiune mică din tot ce pot însemna ciupercile psihedelice pentru omenire, că e de bine sau de rău, dar voi încerca pe scurt să trec prin principalele motive pentru care pare că pot fi utile pentru creierul nostru. Sigur, e de reținut că în majoritatea țărilor substanțele psihedelice sunt interzise sau controlate prin lege, România fiind și ea una dintre ele. E unul dintre motivele pentru care în social media am tratat și până acum destul de superficial acest subiect – fiindcă în ochii multora dintre cei care cred că încă trebuie să mă audă despre alte aspecte ale regnului fungic aș fi instant discreditat (lucru confirmat în trecut chiar și în cazul unor cercetători) alții m-ar urmări pentru cauze greșite iar alții cu vârste mai fragede ar putea lua chiar decizii fatidice – dar mai multe despre asta cu altă ocazie. 

Din punct de vedere al efectelor pe care le au asupra psihicului substanțe precum psilocibina sau psilocina (mult mai rar acidul ibotenic sau muscimolul) prezente în diverse specii de ciuperci sunt multe de zis dar poate cele mai importante ar fi că s-au efectuat studii care confirmă că vindecă dependențe, depresii, anxietăți sau afecțiuni psihice precum PTSD (sindromul post-traumatic). Mecansimele presupuse sunt multe și potențialul e mare dar se pare că prin tratamente controlate și dozaje exacte (de obicei microdozaje) avem deja confirmări că substanțele mai sus amintite pot fi folosite cu succes.În plus, s-a dovedit că ajută la creativitate, la liniște, la o pauză de la “Rețeaua Modului Implicit”, la acceptarea soartei în cazul pacienților cu boli în stadii terminale și multe alte potențiale beneficii pe care încă doar le bănuim. Sigur, din punct de vedere psihologic încă se studiază marile efecte asupra psihicului uman – pe termen lung, scurt, imediat – iar asta se întâmplă în mare parte fiindcă tabuu-ul “drogurilor” a fost aplicat asupra acestor substanțe care niciodată în toată istoria speciei noastre nu au fost atât de hulite ca acum. Din fericire stigmatul se ridică la nivel mondial iar studiile se efectuează tot mai frecvent așa că în curând în mod cert o să mai avem și alte răspunsuri despre ce ne pot oferi năstrușnicele astea și din acest punct de vedere. 

Sigur, nu e totul roz sub soare, fără control atent și dozaj exact psihozele pe care le pot crea unele substanțe psihedelice sunt faimoase, mai ales printre oameni nepregătiți emoțional sau cerebral pentru locurile unde se poate duce mintea umană. În plus, bineînțeles că nu toate substanțele sunt la fel: există și potențial neurotoxic în ce conține faimoasa Amanita muscaria (ciuperca lui Super Mario) și multe dintre substanțele psihedelice din ciuperci sunt fie necunoscute nouă, fie însoțite și de efecte gastrice, spasme musculare sau alte efecte secundare mai mult sau mai puțin plăcute ori controlabile. 

1. Ciupercile neuro-regeneratoare

Poate cel mai surprinzător efect asupra creierului pe care abia începem să-l înțelegem, deși deja avem și studii care arată asta, este cel neuro-regenerator! Sigur că sunt și aici nuanțe așa că citește mai departe ca să vezi la ce mă refer.

Ciupercile precum Ganoderma lucidum, Cordyceps, Chaga, Fomitopsis betulina și altele, mai ales din categoria celor lemnoase (iască) sunt mari deținătoare de proprietăți curative, de obicei antioxidante (mai mult sau mai puțin, fiecare în diverse combinații). Deși e foarte subiectiv, unele sunt renumite pentru că ar ajuta la concentrare, abilități atletice, relaxare, somn și în general alte situații care rezultă dintr-un creier mai liber, mai curat și mai fără stress. Ca s-o zic pe-aia dreaptă, cred că asiaticii pretind că Ganoderma-ți face inclusiv cartofi prăjiți dacă-i vorbești frumos. În orice caz, ce e sigur e că prin diverse extracții specifice se pot extrage substanțe din aceste ciuperci care ajung în colon și participă activ la efecte în corpul uman, unele dintre ele care pot fi cerebrale. Sigur, fiind o grămadă de interes pentru îmbunătățirea performanței umane pe piață, e înțelept să fim sceptici până n-avem studii exacte finalizate exact pe specii anume și în exact situații specifice.

Cea mai importantă descoperire, însă, despre care vreau să vorbesc în acest articol e ciupercuța următoare și efectele ei uimitoare fiindcă până de curând habar n-aveam cum să facem ce face ciuperca asta. Ne naștem cu un număr de neuroni fix iar ăia, pe măsură ce avansăm în vârstă până recent credeam că mor, pier, se duc pe apa sâmbetei și, odată cu ei, și sinapsele noastre dragi care formează rețeaua de comandă a organismului uman. Ei bine, se pare că aici intervine super eroul Herricium erinaceus sau Coama Leului, o ciupercă protejată la noi în țară fiindcă e rară, dar care se poate crește, din fericire, domestic. Eroul nostru s-a demonstrat în teste animale că poate proteja și chiar reface sinapsele erodate și, deși studiile pe subiecți umani sunt încă în faze preliminarii, ce sperăm e că vom putea în curând să tratăm boli neurodegenrative precum temutele Alzheimer, Parkinson, demența prin extgrase din Coama Leului. Sigur, faptul că e și delicioasă ajută mult. 

Cele de mai sus fiind zise e important să înțelegem un aspect crucial pe care foarte multă lume dintre cei pe care eu îi numesc “sănătățiști” îl ignoră radical și anume că marketingul construit pe toate aceste “descoperiri fantastice” e imens și absolut satanic. Valul de medicină new-age și pretinsele beneficii ale prafurilor magice de ciuperci care vine ca recul la lăcomia și practicile industriei farmaceutice sunt 2 subiecte care dăunează grav realității despre aceste ciuperci. E foarte greu să crezi și să găsești surse de încredere pentru beneficii reale, demonstrate și pe care să te poți baza fără doar să dai o grămadă de bani pe pliculețe de “ulei de șarpe”. Personal îmi doresc ca toate să fie reale și ca ciupercuțele să fi dezvoltat tocmai pentru noi beneficiile astea însă asta e, bineînțeles, doar o poveste frumoasă și cel mai util e să facem diferența între mit și realitate când e creierul nostru la miljoc. Să sperăm totuși că viitorul o să ne aducă mai multă siguranță, că cercetările vor fi tot mai puțin oprite de politici aberante de stat și că educația despre toate cele de mai sus nu va fi un subiect SF pe viitor. Sau, mai bine, hai să nu doar sperăm, hai să lucrăm activ la asta. Distribuie articolul ăsta, vorbește cu gura ta adevărată cu prietenii tăi despre asta și dacă ți-a plăcut ce-ai citit, mulțumește-mi printr-o donație pe Revolut @celmaiursit sau un abonament pe Patreon. Cât de-o cafea ajunge, dar dacă ești darnic, nu mă supăr nici de mai multe. 

Eu sunt Ursu Dinpăduremâncătorul, Îndelungvorbitorul și Îndubălocuitorul – ciupercuționist, grasfluensăr și trubadurs celebru și până data viitoare te las cu gândul meu preferat:

Mai bine murdar de viață decât curat degeaba!

 

Prima dată când am ciupercit magie la rulotă

“Sub tălpile goale mi se zbate ceva umed și alunecos care m-ar face să tresar dac-aș simți că se și mișcă. Pentru că am continuat pasul, mi-a ieșit printre degetele tălpilor aproape dezobișnuite de viață vie ceva galben, familiar și captivant – culmea, deloc dezgustător, grețos sau deranjant. Parcă am o amintire antică cu gălbejitura asta!”

Era prima dată când ieșeam cu proaspăt cumpărata mea rulotă-n lume și abia îi descopeream nebunia libertății. Umblasem multă vreme desculț toată viața dar ultimii ani îi petrecusem desculț pe scene, pe bitum, pe lemn, pe… tare, pe mort, pe regularizat, prea puțin prin iarbă. Am parcat dubița pe mal de pârâu, undeva prin Apuseni, între văi, fără semnal și mi-am dat jos absolut totul de pe mine. Am pus telefonul departe, am pus o eșarfă la îndemână în caz că apare cineva și am început să mă zbengui prin iarba udă de la ploaie, prin apa pârâului și prin nămolul atât de atrăgător, moale și răcoritor sau fierbinte-n soare. N-am rezistat și am ajuns și-n pădure iar peste trunchiuri căzute și pietre incomode, m-am prins repede că vreau să caut mușchi sub talpa mea grea de urs. Ajuns în patul verde, umed, moale și vindecător am simțit cum cu textură total diferită se moșcoflește iremediabil sub talpa mea de urs. Era primul gălbior pe care-l vedeam viu de tare multă vreme.

Învățasem când eram copil de la taică-meu cum să recunosc câteva “tipuri de ciuperci” și sigur că n-aveam nici un dubiu că am dat peste “bureței”, cum le spune maică-mea. N-am întrerupt niciodată legătura cu pădurea, nici în toți anii mei de scenă și București, dar Arieșeniul meu drag unde am crescut fusese tot mai des doar un loc de vizitat scurtuț pentru întâlniri cu familia. Habar n-avea gălbiorul ăsta ce avea să stârnească-n mine. Sigur că a fost doar vârful aisbergului fiindcă uitându-mă-n jos am văzut că sunt, de fapt, într-un mic “lan” de minunățiile astea și amintindu-mi despre ei m-am năpustit, gol pușcă în genunchi, în mușchiul umed, să culeg doi pumni.. Fragezi, limpezi, colorați; mari, mici și texturați; aromați și fragili dar mulți și unicați în textură; parfumați, blajini, binecuvântați – i-am văzut, atins și simțit într-un milion de feluri magice și viața mea n-a mai fost niciodată la fel după acel fatidic moment. În vria descătușării s-au trezit nebunii să mi se-arate! În prima mișcare pe care-am făcut-o ca să dezlănțuiesc ce stătea-nchis de ani de zile s-au trezit șturlubaticii ăștia să mă gâdile-n talpă și să-mi amintească de viitorul meu.

M-am întors cu ei în pumni, i-am clătit în pârâu și i-am aruncat direct în tigaia unde i-am fript instant cu unt și sare și încă gol pușcă i-am mâncat pe loc cu niște roșu sec din podgorii arădene care, sigur, deja era desfăcut fiindcă ar fi fost și păcat să țopăi gol prin pădure fără așa licoare strepezindu-mi fălcile și gândul. Am renăscut și sigur că mi-am petrecut restul zilei culegând, bând, țopăind, cântând, râzând, făcând un foc și alergând de colo colo ba prin pârâu, ba prin pădure, mai îmbrăcat spre seară fiindcă se face răcoare gravă chiar și vara acolo unde cresc minunile astea, dar schimbat iremediabil și parcă lovit în moalele capului. Am trăit seara cu parte din vechile dureri efectiv evaporate și visându-mi fostele iubiri cum s-ar bucura și zâmbi de-ar fi fost cu mine-n binecuvântata mea regăsită nebunie. M-am simțit și foarte mare și foarte mic în același timp și mi-au venit în minte familia și strămoșii. Stelele, brazii și aerul curat și rece m-au primit la locul meu între ele și viitorul n-a mai fost niciodată la fel.

Am fost marcat de experiența mea revelatoare dincolo de orice așteptări iar ce a urmat decurgând de-aici m-a convins într-un final de drumul fantastic pe care sunt acum, chiar dacă atunci nici prin vârful minții nu-mi trecea ce avea să urmeze sau ce alte peripeții m-au ghidat prin drumul meu inițiatic de Prâslea printre zmei, zâne și sfinte Vineri. Sigur că atunci nu realizam asta dar pe scurt, viața mea tocmai se adeverea ca fiind un basm iar aventurile, care deja-mi fuseseră multe și fantastice și-aveau să devină încă și mai și, erau doar probe prin lunga narațiune epică a vieții care-a urmat.

Stai prin preajmă dacă vrei să mai citești din ele iar dacă ți-a plăcut ce scrie mai sus mă poți susține aici. Sigur că nici distribuirile nu strică deloc sau chiar, de modă veche, să povestești așa, cu gura ta reală, unui prieten ce-ai citit aici.. Fă-o ca să mai aducem în atenție și altceva decât ne-am obișnuit să vadă pruncii noștri. Mulțumesc mult

Eu sunt Ursu Dinpăduremâncătorul, Îndelungvorbitorul și Îndubălocuitorul – ciupercuționist, grasfluensăr și trubadurs celebru și până data viitoare te las cu gândul meu preferat:

Mai bine murdar de viață decât curat degeaba!